//mailchimp//

Cum procedăm

Parcurgerea etapelor, pe scurt

  1. În urma informării și întâlnirii inițial, încheierea contractului (varianta draft).
  2. Se primește unul dintre kiturile de recoltare Polar, în săptămânile 30-38,  și se achită avansul.
  3. La naștere, sunați Medico Science! Sunt 3 anunțuri telefonice importante de care avem nevoie:
    cand viitoarea mamica s-a internat;
    cand a intrat in blocul operator;
    cand nasterea/recoltarea a avut loc.
    Obstetricianul și/sau asistenta fac recoltarea sângelui sau a țesutului ombilical la naștere.
  4. Reprezentantul Medico Science va fi langa tine, va prelua imediat kitul, va verifica continutul si documentele si il va transporta rapid la laboratoarele Medico Science. Eliminam la maximum timpul de la recoltare la procesare.
  5. Reprezentantul Medico Science va fi lângă tine, va prelua imediat kitul,   va verifica conținutul și documentele, și îl va transporta rapid la laboratoarele Medico Science.
    Eliminăm la maximum timpul de la recoltare la procesare.
  6. Procesăm probele și extragem celulele stem hamatopoetice și mezenchimale, gelatina Wharton prin metoda SEPARĂRII CELULARE.
  7. Asigurăm criogenarea progresivă, utilizând recipiente speciale pentru păstrarea și stocarea celulelor.
  8. Calificăm și validăm probele în urma analizelor amanunțite efectuate în laboratoarele Medico Science.
  9. Emitem certificatul de stocare și îți oferim contractul (varianta finală), se efectuează plata finală pentru procesare și stocarea pentru primul an.
  10. Grefele sunt stocate pe perioada îndelungată, în siguranță, pentru familia ta, fiind păstrate în recipiente speciale cu vapori de nitrogen lichid în jurul temperaturii de -196 c.

Incheierea contractului

Dupa ce v-ați informat prin una dintre sursele de mai jos:

  • Telefonic 0351 46 46 21; 0726676996
  • Înregistrare online
  • La sediul din CRAIOVA  din str Brazda lui Novac nr 1 B.
  • Reprezentantul Medico Science cu care te-ai întâlnit.
  • Literatura de specialitate
  • medicoscience.ro
  • Consultanța gratuită acordată individual sau în grup la evenimentele Medico Science

Și ați luat decizia importantă de a nu rata această ocazie unică în viață copilului de a recolta celule stem la naștere și ați ales unul dintre pachetele Polar oferite de Medico Science, se realizează un contract draft corespunzător împreună cu un reprezentant Medico Science sau se obține online pe www.medicoscience.ro.

Ridicarea KIT-ului

După întocmirea și semnarea contractului, completarea istoricului medical, Medico Science realizează Kit-ul de recoltare corespunzător contractului, iar la ridicare, clientul achită un avans.

Kitul de recoltare (prelevare) are în compunere, în funcție de opțiunile  părinților convenite anterior nașterii, un număr de pungi de colectare sterile, seringi prevăzute cu ace, fiole pentru colectarea unei cantități de aproximativ 20 ml de sânge matern și o fiolă pentru prelevarea de cordon ombilical, în vederea procesării ulterioare în laborator a sângelui ombilical, a sângelui placentar, a țesutului ombilical și a gelatinei Wharton.

Pungile de colectare a sângelui ombilical și sângelui placentar sunt prevazute cu canule terminate cu ace pentru punctțe venoasă și cleme de închidere. Pungile de colectare sunt însoțite de  instructiunile de folosire ale fabricantului, necesare personalului medical care realizează recoltarea.

Fiecare din elementele kit-ului de prelevare descrise anterior sunt împachetate individual în pungi speciale ulterior recoltării (pungi zipate), pentru protejarea lor pe timpul transportului și prevenirea contaminării reciproce.

În compunerea kit-ului de recoltare se mai găsesc pungi speciale cu termogel care asigură materialului biologic prelevat temperatura optimă pe perioada transportului, un logger de temperatură (dispozitiv electronic care permite monitorizarea evoluției temperaturii în orice moment), șervețele dezinfectante cu alcool , seturi de mânuși chirurgicale și anticoagulant.

Pe capacul superior al cutiei kitului de recoltare sunt inscripționate numerele de urgență care trebuiesc apelate în vederea colectării și transportării kitului la Laboratoarele Medico Science , unde probele biologice colectate urmează să fie analizate, calificate și procesate în vederea crioconservării pe timp îndelungat.

Părțile exterioare ale cutiei kitului de recoltare sunt inscripționate cu indicații specifice care trebuiesc respectate pe întreaga perioadă a prelevării și transportului (de ex temperatura de menținere pe parcursul transportului de 15-25 C pentru sânge și 2-5 C pentru țesut).

În compunerea kitului se mai află urmatorarele documente:
  • Opis care conține elementele (numarul pungilor de colectare a sângelui ombilical și placentar, nr. de fiole de colectare sânge matern etc) prezente în kit-ul de recoltare și uzul acestora;
  • Instrucțiunile de recoltare a sângelui ombilical, sângelui placentar și cordonului ombilical (după caz) specifice kit-ului;
  • Formularele de acord ale mamei referitoare la prelevarea de sânge ombilical, sânge placentar respectiv cordon ombilical (după caz);
  • Formularul cu datele personale ale mamei și date referitoare la naștere care se va completa de către personalul medical care o asistă pe mamă;
  • Istoricul medical al mamei, necesar personalului medical care asistă nașterea;
  • Procesul-Verbal de predare-primire a Kit-ului de la personalul medical către transportator;
  • Procesul-Verbal de predare-primire a Kitului de la transportator către personalul Laboratoarelor MEDICO SCIENCE.

Transport

Viitoarea mămica va merge la spital cu kit-ul Medico Science. Imediat după recoltarea sângelui placentar, familia va contacta compania Medico Science pentru preluarea kitului. Atunci când s-a încheiat recoltarea, soșeste un reprezentant MEDICO SCIENCE care va face recepția și inspecția documentelor și a probelor de sânge și țesut și realizează transportul la bancă în condiții optime a kitului, după care intră în procesare. Kit-ul va fi preluat de un reprezentant sau de un curier autorizat pentru transportul cât mai rapid a probelor biologice.

ATENTIE:  Kit-ul trebuie ridicat de la sediul Medico Science sau se trimite prin curier în săptămânile 30-38 de sarcină!

Dacă dintr-o întamplare nefericită ați uitat kit-ul la momentul nașterii vă rugăm sa anunțati de urgență banca la tel: 0726 676 996 sau 0351 46 46 21

Menu